Ediția jubiliară a Simpozionului județean - 50 de ani de Motivație și performanță în practica școlară
✒Ediția jubiliară a Simpozionului județean 50 de ani de Motivație și performanță în practica școlară – un amplu context de valorificare a exemplelor de bună practică educațională
✒A douăsprezecea ediție a simpozionului organizat de către școala noastră a încheiat, într-o manieră constructivă, seria manifestărilor dedicate jubileului. Atât sesiunea destinată cadrelor didactice, cât și cea a elevilor, au fost găzduite de partenerii de proiect, Casa Corpului Didactic din Iași. Ca de fiecare dată, alături de noi au fost: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, reprezentată de lector universitar doctor Ana Grigore, fondatoarea acestui simpozion, Inspectoratul Școlar Județean Iasi, reprezentat, în acest an, de către doamna inspector școlar pentru istorie și științe socio-umane, profesor doctor Eliza Ilie și domnul director al CCD, profesor Constantin Hriscu.
✒Miercuri, 24.04.2024, au luat parte la sesiunea destinată cadrelor didactice un număr de 77 de profesori din județ, reprezentanți ai 35 de unități școlare, aceștia susținând ample referate științifice sau având calitatea de auditori. Luările de cuvânt ale invitaților și prezentările profesorilor participanți au constituit o garanție a renumelui pe care instituția organizatoare și l-a construit de-a lungul anilor. Cele 23 de echipaje de învățământ primar și 29 de învățământ gimnazial, totalizând un număr de 141 de elevi, s-au întrecut joi, 25.04.2024, în a-și reprezenta cu mândrie școala din care provin, aducând în fața publicului roadele muncii de echipă. Motivați în a-și duce la îndeplinire cu brio rolul de reprezentanți ai colectivelor din care provin, elevii au elaborat proiecte deosebite, ce le-au pus în valoare calitățile și au impresionat prin multitudinea tehnicilor utilizate. Au demonstrat, așadar, că drumul de la motivație la performanță e unul presărat cu multă muncă, dar plin de satisfacții. Evenimentul a fost organizat în sistem hybrid, la ambele sesiuni participându-se atât fizic, cât și online.
✒Feedback-ul oferit de către elevi, dar și de către cadrele didactice și părinți, a certificat reușita acestui eveniment coordonat de către director, profesor Popa Cristian, director adjunct, profesor Adina Gutuman și profesor Rotaru Ana Maria, incluzându-l în seria manifestărilor știintifice și culturale de excepție derulate de Școala Gimanzială „Alexandru cel Bun”.
✒Vă invităm să vizionați câteva dintre cele mai elocvente momente surprinse în cadrul simpozionului!
Text: profesor Rotaru Ana Maria